"Din prostie, monşer..."
Se dau două informaţii.
Prima anunţă că, în ultimele zile, zeci de turişti ajung la spital, înţepaţi de un peşte cu nume predestinat adevăratului nostru brand de ţară (Dracula) - peştele-dragon.
A doua (extrasă dintr-un raport de cercetare intitulat "Publicul românesc şi ştiinţa" şi difuzată de Realitatea TV) este o explicaţie logică a faptului că o mare parte a României trăieşte încă în Evul Mediu. Printre altele, 42% din români cred că Soarele se roteşte în jurul Pământului. În era televiziunii digitale, a internetului şi a telefoniei mobile, dacă Giordano Bruno ar fi propus pentru arderea pe rug, cei 42% din români ar vota în favoarea propunerii şi ar aprecia probabil o ceremonie de ardere pe rug la iarbă verde, cu grătare, mici, bere şi manele, totul filmat cu telefoanele mobile.
Deşi prima ştire se repetă din oră în oră la jurnalele de ştiri, am văzut ieri zeci de turişti care lipăiau cu picioarele goale, curioşi ca nişte berze atrase de o broscărie, prin mormanele de peşti în agonie. Unii mai deştepţi culegeau cu mâinile goale peştii care se zbăteau încă... Fără şlapi, fără mănuşi... Popor inteligent cu brandu' tare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu