vineri, 21 octombrie 2011

Abonamentul electoral Vanghefone

Abonamentul Vanghefone din bani publici cu minute incluse pentru partid (sursa foto: www.libertatea.ro)
"Primarele care este" operatorul No.1 la sectorul 5 s-a lăudat astăzi că zece mii de telefoane mobile vor fi distribuite bucureştenilor, cu scopul de a "ţine legătura cu oamenii". "Ne pregatim pentru campania electorala si vrem sa stim care sunt problemele celor din Bucuresti. Avem un sistem prin care am impartit fiecare strada de Bucuresti, avem cate un om cu care sa tinem legatura pe fiecare strada. Este reprezentantul nostru zonal, nu este membru de partid. Avem fiecare alee, strada impartita stanga, dreapta si cineva raspunde de fiecare portiune". Genial! Din categoria "Sună acum şi vei şti ce să votezi la anu'! "Nu este vorba de mită electorală", a mai grăit primarele prin intermediul persoanei sale fizice. "Omul care primeste telefonul mobil nu îl foloseşte în interes personal. Daca in zona de care raspunde se intampla ceva, sunt probleme cu lumina, cu apa, el va suna la partid (corect era la "partide" pentru că USL e mai multe...) sa ne aduca la cunostinta, iar noi vom incerca sa rezolvam problema. Trebuie sa stim ce problema are fiecare, ca sa il putem ajuta". Limpede ca lumina de la Răsărit: omul sună disperat la partid şi dacă răspunde corect, "pe linie", în acord cu viziunea uselistă, va primi o felicitare şi o sacoşă cu de-ale gurii, cât să-i mai ajungă de un vot.
"Nu vom plăti niciun leu pentru aceste telefoane", grăi astăzi către presă maître corbeau. "Am vorbit cu o firmă de telefonie mobila pentru zece mii de telefoane in prima faza. Le vom face abonamentul minim de doi, trei euro, dar in care vor avea foarte multe minute in grup, dar si minute nationale. Important este ca noi sa tinem legatura cu oamenii. Ei pot suna sa ne spuna ce probleme sunt". Ei, şi aici l-am prins cu mâna sub tejghea pe inventatorul vanghelioanelor! Povestea - publicată aici - sună cam aşa:
"După ce anul trecut a primit din partea Prefecturii Capitalei amenzi în valoare de 55.000 de lei pentru refuzul de a reînfiinţa subcomisia locală de fond funciar, anul acesta primăria condusă de Marian Vanghelie a cheltuit peste 200.000 de euro pe felicitări, calendare, agende şi sacoşe, dar şi pe un contract de furnizare de servicii mobile de date şi voce.
 În plină criză bugetară, Primăria Sectorului 5 din Bucureşti a considerat probabil că este absolut necesar să cheltuiască 418.090 lei (fără TVA) - adică aproximativ 100.000 de euro, la care se adaugă TVA - pentru achiziţia de felicitări, agende, calendare şi sacoşe. În urma invitaţiei de participare, pe 28 decembrie 2010 a fost încheiat un contract de achiziţie publică, publicat pe site-ul S.E.A.P. (131257/05.04.2011), cu firma S.C. Amma Print S.R.L.. Contractul consta în furnizarea a 130.000 de felicitări, tot atâtea plicuri, precum şi a unor sacoşe, agende şi calendare, câte 75.000 de bucăţi din fiecare.
Contactată telefonic, şefa Direcţiei de achiziţii publice din cadrul Primăriei sectorului 5, Carmen Rămulescu, a refuzat să ofere detalii despre acest contract, urmând ca răspunsurile legate de achiziţie să ne fie furnizate doar în urma unei solicitări oficiale, transmisă din partea Alianţei pentru o Românie Curată.
 GPRS, MMS, E-mail şi internet mobil - 8 Gb lunar - pe bani publici
 Tot Primăria Sectorului 5, care se plânge în permanenţă de lipsa fondurilor, a încheiat şi un contract de servicii de telefonie mobilă (comunicaţii de voce şi date mobile – anunţ de atribuire 131258 publicat tot de S.E.A.P. la data de 5 aprilie 2011) cu unul dintre marii operatori în domeniu, în valoare de 464.378 de lei (aproximativ 113.000 de euro). Conform specificaţiilor din caietul de sarcini, telefoanele mobile trebuie să aibă, printre altele:ecran TFT de 1,8 inch, 128x160 pixeli, 65k culori, camera foto VGA cu înregistrare video 15 FPS, greutate maximă 85 g, difuzor încorporat, conectivitate - GPRS, bluetooth 2.0, memorie internă minim 32 Mb, agendă cu minim 1.000 de pozitii, lista apeluri - minim 20 apeluri iniţiate, minim 20 apeluri primite si minim 20 apeluri pierdute, compatibil internet pe mobil, radio FM stereo cu RDS, tastă dedicată pentru radio, suport pentru MS outlook, sincronizare agendă, sunete polifonice, facilităţi de mesagerie oferite - SMS, MMS, e-mail. Pentru serviciile de internet mobil, prestatorul are obligaţia să asigure posibilitate de configurare servicii de tip office – e-mail la distanţă, iar viteza de transfer trebuie să fie mai mare de 5 Mbps download. De asemenea, traficul lunar inclus, pentru fiecare abonament de tip Internet mobil, va fi de cel putin  8 GB. Pe parcursul desfăşurării contractului, ofertantul va furniza un număr de 10 abonamente pentru serviciile de internet mobil, la solicitarea Autorităţii Contractante. Pentru serviciile de internet mobil prestatorul se obligă să  asigure  echipamente de tip modem USB.
De asemenea, în contractul de servicii se specifică faptul că “în funcţie de creditele bugetare alocate, achizitorul are dreptul de a solicita prelungirea duratei de valabilitate a contractului cu  patru luni calendaristice, în perioada ianuarie-aprilie 2012, în cazul în care părţile convin aceasta, prin semnarea unui act adiţional”.
Cu aşa servicii de conexiune, primarul Marian Vanghelie ar trebui să poată fi „accesat” la orice oră. Însă, deşi am sunat de două ori în cursul zilei de ieri la sediul primăriei, pentru a sta de vorbă cu domnia sa, ni s-a explicat că „domnul primar nu are un program fix”. Prin urmare, nu se ştie când poate fi găsit.
În condiţiile în care, potrivit Prefecturii Capitalei, primarul Marian Vanghelie a fost amendat anul trecut şi cu suma de 55.000 de lei, pentru refuzul de a reînfiinţa subcomisia locală de fond funciar, este poate mai uşor de înţeles de ce primăria acestui sector duce lipsă de fonduri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu